Un cupidon cazut din cer online dating

a venit doctorul Isac aducând o scrisoare de la d-nul Maiorescu adresată lui, rugându-l s-o deie lui Mihai în mână.

Doctorul a pretextat că scrisoarea adresată lui personal a uitat-o acasă, făgăduindu-mi că îmi va arăta-o mai pe urmă.

Dacă însă d-l Morţun ar fi renunţat la ideea de a scoate ediţiunea a treia, atunci vă rog a da urmare binevoitoarelor d-voastră intenţiuni şi a încheia cu d-l Socec, iar prisosul eventual de la ediţia a doua sau un acont asupra ediţiei a treia, vă rog să binevoiţi a mi le trimite prin mandat poştal (M. Poezii nepublicate, de intercalat în noua ediţie, nu am. Ca să înţelegem dialogul, trebuie să ştim că este vorba de două cărţi diferite: una este ediţia „Poesii de Mihail Eminescu”, scoasă de Titu Maiorescu în 1883, 1885 – şi acum, în 1888, gata să iasă în a treia ediţie – şi alta este „Mihai Eminescu: Proză şi versuri. Consultând ediţia lui Morţun, observăm că ea cuprinde poeziile publicate de Eminescu în tinereţe, pe care nu le conţineau ediţiile Maiorescu, dar şi proză („ Sărmanul Dionis”, „Făt Frumos din lacrimă”, „Influenţa austriacă asupra românilor din Principate”, conferinţa poetului publicată în ).Ea este o ediţie anti-Maiorescu, plănuită, probabil, de Eminescu împreună cu V. Morţun pentru a prelua din mâinile criticului întreprinderea editorială de la Socec (sau pur şi simplu pentru a completa ediţiile Maiorescu). Morţun declară că avea de gând, „în tinereţe”, să scoată ediţia cu poeziile publicate de Eminescu în „Convorbiri literare” (ediţia Maiorescu) – şi-i arată lui Al. Morţun şi ediţia „Proză şi versuri”, ca o completare la cele maioresciene – dar şi o nouă ediţie corectată după ediţia princeps. Morţun „actual deputat în Adunare” – ştiind că acesta abia a câştigat locul de deputat şi că este, deci, coleg cu Titu Maiorescu, câştigător de asemenea al unui loc la Senat.Eminescu îi va răspunde criticului abia la 14 martie, după un timp de aşteptare aşadar: Vă cer iertare din toată inima pentru greşeala mea de a nu fi răspuns imediat la scrisoarea d-voatre ce mi-a fost comunicată prin bunăvoinţa d-lui doctor Isac. Morţun, actual deputat în Adunare, îmi făcuse propunerea de-a scoate la lumină a treia ediţie, şi-ntr-o scrisoare ce-mi adresase în urmă îmi anunţa chiar „pe săptămâna viitoare scot în vânzare volumul ce-am editat.” Nici până acum însă nu ştiu pozitiv daca această ediţie s-a făcut în adevăr sau nu.Cauza întârzierii este că singur nu ştiam ce să răspund cu siguranţă, căci o veste ce-mi sosise din Iaşi mă pusese în îndoială de mai pot scoate o a treia ediţie sau nu. Multe îndatoriri ce mi le-a făcut d-l Morţun în timpul boalei mele m-au îndemnat să ezitez a da un răspuns afirmativ. Morţun”, care era gata de pe acum („scot în vânzare volumul ce-am editat”, scrie editorul – iar cuprinsul volumului este, într-adevăr, publicat prin presă în 1888, scriindu-se apăsat că această carte există; rezultă că V. Morţun o avea, realmente, tipărită şi urma doar s-o pună în vânzare, lucru ce se va face abia în 1890 – desigur, cu schimbarea paginii de titlu şi cu unele adaosuri, cum vom vedea).” cand a fost internat, am urmarit relatarile gazetaresti de la moartea jurnalistului celui mai important al ziarului Timpul si curentului conservator, sub titlul Reportaj din Universul, la moartea gazetarului: “Eminescu, cel mai mare doctrinar al nationalismului”.

Dupa un capitol privind boala lui Eminescu si “Anamneza” Henriettei, prezentam capitolul Eminescu si editorii sai urmat de situatia privind Fuga la Bucuresti si pretinsul sifilis contractat de la Veronica Micle, despre care profesorul Nae Georgescu a vorbit si in conferinta sa de la Muzeul Literaturii, din 14 ianuarie 2011, “Eminescologia la ora exacta” () pe care o puteti viziona integral in baza materialului de mai jos.Mihai îmi spune că, în Biblioteca din Iaşi, are un Dicţionar lucrat de dânsul din limba sanscrită, aproape iarăşi gata, şi doreşte să ştie de mai este sau nu.Eu vă rog, de vei putea afla de este, apoi înştiinţează-ne, pentru ca el să-l ceară.Eu mă bucur foarte mult când îl văd că lucrează şi singur /sigur/ că varietatea lucrului îi face mai mult gust. Vedem, însă, că nici Cornelia Emilian nici Titu Maiorescu nu-i returnează în vreun fel manuscrisele anterioare – dar Henrietta înţelege că acestea există şi consideră că poetul „le datoreşte” tot binefăcătoarei sale, în sensul că, însănătoşindu-se, şi-a adus aminte de ele, şi le consideră operă a sa.De aş putea i-aş aduce cărţile din Bucureşti, însă cine mai ştie de sunt, şi de /nu/ sunt irosite de mult.” Informaţii învălmăşite, scrisoare greu de ordonat. Henrietta ştie că poetul lucrează la mai multe lucruri deodată („varietatea lucrului”) – văzând, probabil şi cartea germană pe care o traduce Eminescu („ Le joueur de flûte” de Emile Augier, piesa de teatru pe care o are în ediţia germană „Reklam”) – dar şi poeziile sale (dintre care A. În privinţa relaţiei cu criticul, lucrurile devin interesante.Poeziile dumitale, până acum îngropate în Convorbiri, sunt astăzi cetite de toate cucoanele de la palat până în mahala la Tirchileşti, şi la întoarcerea în ţară te vei trezi cel mai popular scriitor al României.” (fă şi comparaţia cu sintagma parlamentară a lui Negrruzzi din 1887 : „nenorocitul poet naţional Eminescu”, vezi mai jos).